Alexandrina Frumusachi, președintele JCI Chișinău: Mi-au dat curaj să-mi deschid propria afacere, susținere, sfaturi,o vorbă și un gând bun

Alexandrina Frumusachi, președintele JCI Chișinău: Mi-au dat curaj să-mi deschid propria afacere, susținere, sfaturi,o vorbă și un gând bun

Alexandrina Frumusachi este președintele Junior Chamber International Chișinău, o organizație care a ajutat deja sute de tineri să devină mai activi, le oferă suportul necesar și informația de care au nevoie pentru a dezvolta societatea. În cadrul unui interviu pentru Bani.md, Alexandrina a vorbit despre ce înseamnă JCI, care este menirea organizației, cum poți deveni membru al organizației, dar și ce beneficii i-a adus JCI până acum. mai mult decât atât, am reușit să aflăm ce pregăstește JCI pentru anul curent. Evenimentele se propun a fi grandioase.

Bani.md: Ce reprezintă, de fapt, JCI pentru Republica Moldova?
Alexandrina Frumusachi: JCI pentru Republica Moldova, înseamnă o comunitate de tineri lideri şi antreprenori, activitatea cărora este orientată spre crearea unui impact pozitiv în societate, la nivel local, având şi scopul de a promova şi a încuraja antreprenoriatul.

Bani.md: Care sunt beneficiile aduse de JCI din momentul în care s-a lansat organizația în țara noastră?
Alexandrina Frumusachi: În aproape 5 ani, au fost create peste 600 de evenimente, unde toţi cei implicaţi au avut posibilitatea să interacţioneze direct şi să cunoască secretele afacerilor mari din Republica Moldova, chiar de la fondatorii companiilor, să îşi găsească noi parteneri de afaceri şi să creeze chiar noi afaceri împreună, să îşi găsească clienţi potenţiali pentru serviciile care le prestează, să interacţioneze timp de o oră cu peste 50 de antreprenori şi manageri de top (la evenimente cu specific de networking, BNE – Business Networking Events), să atingă noi scopuri împreună, atât în afaceri cât şi în sport.

Bani.md: Ce provocări mai aveți?
Alexandrina Frumusachi: Am pus pe roate proiectul Business Practicum- un proiect axat pe problemele practice de cercetare, analiză, managemet, marketing, finanțe, contabilitate, drept, sisteme de informare și strategie în afacerile membrilor JCI. Acest proiect este dezvoltat pentru a oferi antreprenorilor recomandări, dezbateri ale dilemelor de afaceri din viața reală, pentru a spori competitivitatea organizațională și pentru a îmbunătăți eficiența organizațională și managerială. Pentru anul 2020, JCI Moldova a aplicat la JCI Internaţional, pentru a primi acreditarea de a organiza IPM, în Republica Moldova -este un eveniment mondial, care ar aduce în RM, preşedinţii JCI din peste 50 de ţări.
default name

Bani.md: Cum ai ajuns președinte al organizației JCI Chișinău și ce trebuie să faci pentru a deveni un membru al JCI?
Alexandrina Frumusachi: Am trecut toate etapele pe care le poate trece un membru JCI Chișinău, de la membru în 2013, apoi Director de comisie în 2014, Vice- Președinte în 2015 și Președinte în 2016. Alegerile mandatului pentru anul 2016 au fost mai speciale, deoarece am avut un contracandidat foarte puternic și îi multumesc pentru asta, astfel devenim mai responsabili, mai puternici. Respectiv, pe parcursul anului 2015 membrii cu drept de vot și foștii Presedinti JCI Chișinău au urmărit activitatea nostră în cadrul organizației, și la sfarsit de an au votat în prezența noastră. Cred că cele mai mari emoții de pâna acum le-am avut la expunerea rezultatului.

Este o adevarată onoare să reprezint în calitate de Președinte Local, JCI Chișinau în 2016.
Profilul membrilor JCI include tineri antreprenori, manageri, funcționari publici, lideri de ONG-uri, cu vârsta cuprină între 18 - 40 ani care pot aplica online pe jci.md completând formularul sau, în cele mai multe cazuri, să fie recomandat.

Bani.md: Care este munca unui președinte al JCI și ce a însemnat pentru tine faptul că ai fost aleasă în această poziție?
Alexandrina Frumusachi: Pe lângă faptul că acest titlu mă bucură mult, mă mai și responsabilizează, întrucât avem atâtea de făcut. Iar acum vreau să mulţumesc tuturor pentru susținere și încredere. Sunt optimistă și cred că împreună vom obține rezultate remarcabile în acest mandat, de care să fim mândri și care să demonstreze încă o dată ca JCI este o forță, iar membrii săi cei mai buni. În calitate de președinte, îmi propun să valorific la maxim capacitățile membrilor prin proiecte, comisii, parteneriate. De fapt, un președinte coordoneaza activitatea organizației, activitatea comisiilor, proiectelor, își propune implicarea maximă a membrilor organizației si impreuna cu echipa de conducere, elaborează strategii de dezvoltare și atragere a noilor membri și parteneri.

Bani.md: Cum JCI te-a ajutat pe tine, personal?
Alexandrina Frumusachi: Pentru mine JCI Chisinau este o sursă de inspirație, o evoluție si o motivație. Spre marea fericire, viața ne oferă posibilitatea de a ne dezvolta. Viitorul nostru depinde de comuniatea în care ne aflăm. iar cea mai sigură cale spre o carieră de succes este dezvoltarea atât profesională, cât și personală. JCI oferă aceasta experiență, doar misiunea organizatiei este de a oferi oportunități de dezvoltare care ajută tinerii să creeze schimbări pozitive. Povestea mea ar porni de aici: aflându-mă printre membrii JCI am avut un curaj mai mare să-mi deschid propria afacere, am avut de la ei susținere, sfaturi, curaj, o vorbă și un gând bun. Ei sunt un exemplu că se poate!

default name
Bani.md: Care sunt recomandările tale pentru persoanele care doresc să aducă un suflu nou mediului economic și social al RM?
Alexandrina Frumusachi: Frumoasa întrebare! Am avut ocazia de-a lungul ultimilor ani să stau de vorbă cu o mulțime de antreprenori și am întâlnit un element comun la toți dintre aceștia: dorința de a învăța. De fapt, oamenii de succes mereu ne învață ca trebuie sa urmăm visele, să profitam de oportunități, să învățăm constant, să transformăm pasiunile noastre în idei de afaceri și să ne înconjurăm de persoane valoroase, odata ce fiecare persoană se va conduce de ele, vom schimba atât gândirea economică, cât și socială a întregii țări!

Bani.md: Ce pregătește JCI pentru anul 2016?
Alexandrina Frumusachi: În anul 2016 vom semna parteneriate cu alte organizații și instituții cu scopul de a crea sisteme și medii mai bune pentru cei care își doresc schimbarea comunității prin acțiuni pozitive si cetățenie activă. De asemenea, ne propunem sa dezvoltăm evenimentele traditionale JCI Chișinău (printr-o analiză a necesităților membrilor) precum:
  • Conferințe Nationale, 2 ediții
  • Serile cu antreprenorii, cca 15-20 ediții
  • În vizită la companii de succes, 15 ediții
  • Boardroom, 15 ediții
  • 5AM, 24 ediții
  • Luncheon, 24 ediții
  • Afaceri cu Diplomație, 5 ediții
  • Traininguri tematice, 12 ediții
  • Comitete/Grupuri de discuții si lobby pentru interese comune
  • Activități de sport si relax outdoor între membrii antreprenori
JCI Chisinău mai include și proiecte personalizate ca:
  • Business Practicum, 11 ediții
  • Bettery, o ediție
  • BNE( Business Networking Events), cca 24 ediții
JCI Chisinau in acest an are onoare sa fie partener al proiectului social din România ”Bucurie în Mișcare” care va avea loc în premieră la Chișinău în perioada 16-21 mai și va culmina cu un festival grandios în ziua de sâmbătă, 22 mai. via bani.md

Parteneri